Orase pentru toți

ORAȘE PENTRU TOTI


Acsesibiliatea – o problemă de demnitate
Statele trebuie să recunoască importanța globală a accesibilității în procesul de egalizare a șanselor în toate sferele societății.
Pentru persoanele cu orice fel de handicap, statele trebuie să inițieze măsuri de înlăturare a obstacolelor în calea participării la mediul ambiant. Asemenea măsuri trebuie să cuprindă: „Regulile Standard Privind egalizarea șanselor pentru Persoanele cu Handicap”.
Legea nr. 519/12.06.2002 privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap prevede la capitolul III – accesibilități pentru persoanele cu handicap.
Art. 16.
– (1) În termen de 180 de zile de la intrarea în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență, în spațiile de parcare de pe lângă instituțiile de interes public vor fi amenajate, rezervate și semnalizate prin semnul internațional, minimum 4% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puțin de două locuri pentru parcarea gratuită a mijloacelor de transport ale persoanelor cu handicap; totodată, în spațiile de parcare ale domeniului public și cât mai aproape de domiciliu, administratorul acestora va repartiza locuri de parcare gratuite persoanelor cu handicap care au solicitat și au nevoie de astfel de parcare.
– (2) Până la data de 31 decembrie 2003 toate spațiile de parcare organizate vor avea amenajate, rezervate și semnalizate prin semnul internațional, minimum 4% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puțin de două locuri pentru parcarea gratuită a mijloacelor de transport ale persoanelor cu handicap.
– (3) Este interzisă parcarea altor mijloace de transport pe locuri de parcare amenajate, rezervate și semnalizate prin semnul internațional pentru persoane cu handicap.
– (4) Până la data de 31 decembrie 2010 toate stațiile mijloacelor de transport în comun vor fii amenajate pentru a permite accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap, în conformitate cu prevederile normativul menționat la art. 12.
– (5) Până 31 decembrie 2005 autoritățile administrației publice locale au obligația de a monta sisteme de semnalizare sonoră și vizuală pentru persoanele cu handicap, la trecerea de pietoni, precum și panouri de afișaj în mijloacele de transport public și pe drumurile publice. Transport în comun au obligația să introducă în fabricație mijloace de transport în comun, adaptate accesului neîngrădit al persoanelor cu handicap.
Art. 17.
– (1) Începând cu 1 ianuarie 2004, toate societățile sau regiile de transport în comun, urban sau interurban, au obligația să achiziționeze mijloace de transport special adaptate pentru accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap:
– (2) În termen de maximum 2 ani de la data intrări în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență producătorii de mijloace de transport în comun au obligația să introducă în fabricați mijloace de transport în comun adaptate accesului neîngrădit al persoanelor cu handicap.
– (3) Până la data de 31 decembrie 2010 toate mijloacele de transport în comun aflate în circulație vor fi adaptate accesului neîngrădit al persoanelor cu handicap.
La inițiativa A.H.N. Caraș-Severin Reșița, la Casa Județeană de Asigurări Sociale de Sănătate Caraș-Severin Reșița, s-a reușit – conform Ordinului nr. 649 din 25 aprilie 2001 privind aprobarea Normativului Adaptarea clădirilor civile și spațiului urban aferent la exigențele persoanelor cu handicap, indicativ NP 051/2000 publicat în Monitorul Oficial al României nr. 287 din 31 mai 2001 Ministerul Lucrărilor publice, Transporturilor și Locuinței, în temeiul prevederilor art. 11 și 12 din O.U..G. 102/1999 privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, cu modificările și completările ulterioare, în conformitate cu prevederile art. 38 alin. (2) din Legea nr. 10/1995 – construirea unui plan înclinat pentru cei care se deplasează în/cu scaunul rulant.
Când este voință și înțelegere față de problemele semenilor noștri se poate. Felicitări.


Pentru a viziona imagini din categoria Orase pentru toți dati clic aici.
Cunoasteti legislatia in vigoare , referitoare la persoanele cu handicap ?

Da

Nu prea

Nu

powered by PHP-Fusion | hosted by GlobeHosting.ro | created by daddy.Vitezza