Comunicat de presă
ComunicateMINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI PROTECȚIEI SOCIALE
AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PERSOANELE CU HANDICAP

Comunicat de presă

privind scutirea de impozit pe veniturile din salarii la funcția de bază
a persoanelor cu handicap grav sau accentuat,
prin raportare la prevederile Codului fiscal

Având în vedere faptul că în ultima perioadă pe adresa Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap au fost primite numeroase sesizări prin care se aducea la cunoștință că angajatorii nu au mai acordat scutire de impozit pe veniturile din salarii obținute de persoanele cu handicap grav sau accentuat, începând cu data de 01.01.2010;
ANPH a solicitat un punct de vedere Ministerului Finanțelor Publice în vederea clarificării situației mai sus menționate;
În urma analizării răspunsului primit de la Ministerul Finanțelor Publice, dorim să aducem la cunoștința celor interesați următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art.55 alin.4 lit.k ind.1) din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, veniturile din salarii realizate de către persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat, la funcția de bază, nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile, în înțelesul impozitului pe venit.
NOTĂ: Nu intră sub incidența impozitării sumele acordate și destinate persoanelor adulte cu handicap, astfel cum sunt reglementate în art.58 alin.4 din Legea nr.448/2006, care vizează acordarea de prestații sociale, sume care nu sunt asimilate veniturilor sau indemnizațiilor de natură salarială, în sensul definit de Codul fiscal.

PREȘEDINTE,

Ioana Mihaela LEȘE
Cunoasteti legislatia in vigoare , referitoare la persoanele cu handicap ?

Da

Nu prea

Nu

powered by PHP-Fusion | hosted by GlobeHosting.ro | created by daddy.Vitezza